Cea mai prețioasă scrisoare din lume costă DOAR 1 EURO. Cum poți avea scrisoarea lui Petru

Publicat: 21/05/2013, 18:36
Actualizat: 29/07/2014, 19:14

„Salut, eu sunt Petru Adrian Dogaru, am 5 luni și sunt diagnosticat cu cancer. Tratamentul va dura 9 luni și costă 150.000 euro. Când voi fi mare, voi scrie o scrisoare de mulțumire pentru fiecare donație de minim 1 Euro.”

Mesajul ăsta îți pică în moalele capului așa cum le-a picat și Gabrielei și lui Adrian Dogaru atunci când au aflat că puiul lor de om are neuroblastom, o formă extrem de agresivă de tumoră malignă a glandei suprarenale.

Copilul lor, născut pe 6 decembrie 2012, de Moș Nicolae, are cancer, descoperit în urmă cu câteva zile în urma unui banal control la șold.

Ca să traiască, pentru că Adrian și Gabriela Dogaru au primit asigurări de la medici, Petru are nevoie urgent de tratament adecvat la o clinică specializată din Koln, Germania.

Acolo i s-au făcut și analizele micuțului, pentru că-n România li s-a spus părinților că nu este nimic grav, și tot acolo s-a stabilit și un plan de tratament pentru Petru Dogaru.

Copilul va sta internat 9 luni într-un spital din Germania, dar împreună îl putem ajuta să se facă bine. Cu un gest simplu – cumpărându-i, în avans, scrisoarea. Scrisoarea pe care Petru ne-o promite tuturor.

Contabilicește, Petru Dogaru are nevoie de bani – pentru tratament, pentru procedurile medicale, pentru medicamente, interventii și spitalizare. În total 150.000 de euro, pentru 9 luni.

În tot atâtea s-a format Petru. Acum se va naște din nou. Iar noi toți, împreună, îi putem da viață. Sunt oameni care au făcut mai mult – i-au făcut blog, i-au spus povestea pe Facebook, precum Paula Herlo și Alex Dima, corespondenții Știrilor Pro TV, ori au făcut donații.

Vă invit să ne alăturăm lor! Acestea sunt conturile:

RO22INGB0000999900919881 RON
RO95INGB0000999901538785 EURO

deschise pe numele mamei, Dogaru Roxana Gabriela.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×